Reclamă din 1877 din colecţia lui Florian Ciobanu.

ConstanÅ£a Vintilă-GhiÅ£ulescu, iubitoare de manuscrise ÅŸi de chirilică, îşi aduce aminte, într-un articol publicat în Dilema Veche, de dulceaÅ£a ÅŸi farmecul aparte al limbii române din jurul anului 1800, caracterizată prin “împrumuturi din slavă, turcă sau neo-greacă, cu alcătuiri de fraze întortocheate, cu dezacorduri ÅŸi prescurtări, cu adăogiri pe unde se poate (noroc că mai dai peste o steluţă care te anunţă că trebuie să priveÅŸti pe undeva pentru a te lămuri cu privire la ceea ce a uitat logofătul sau ceea ce jăluitorul, de exemplu, a considerat important să transmită unui cititor presupus).

(…)

La masă: cafeaua se serveÅŸte în filigene cu zarfurile lor, vutca ÅŸi vinul ipocratic se păstrează în buriu, ÅŸcatulcă sau clondir, în cuhne, pe pirostrii freamătă tingiri, căldări ÅŸi cazane unde se prepară diverse mîncăruri, iar pe tipsii ÅŸi talere se odihnesc chitre ÅŸi naramze, harbuji ÅŸi dulmale, pătlăgele mohorîte, andidii, cimbir ÅŸi dresuri, piftii ÅŸi pilafuri, baclavale ÅŸi ÅŸerbeturi, sarmale ÅŸi musacale, caÅŸcavaluri ÅŸi cheftele, iahnii ÅŸi papare, ÅŸalău ÅŸi caracudă.”

Articolul complet poate fi citit pe situl “Dilema veche”.

Iubitorilor de reclame vechi, le recomandăm pagina de Facebook a dlui Florian Ciobanu.