Industrie ne vine, ca atâtea alte cuvinte, din mai multe surse: fr. industrie, la care mergem pentru sens, lat. industria, invocat pentru formă şi, pentru utilizările recente, engl. industry.

În franceză, primul şi cel mai vechi atestat (sfârşitul sec. al XIV-lea) este sensul de “iscusinţă, dibăcie”, urmat (începutul sec. al XV-lea) de acela de “activitate manuală”, din care derivă (atestat pe la mijlocul sec. al XVI-lea) cel de “activitate de producţie”. În sfârşit, înţelesul pe care l-a împrumutat româna datează de la mijlocul sec. al XVIII-lea: “activitate economică bazată pe transformarea materiilor prime”.

Engleza a împrumutat cuvântul din franceză, cu primul sens, cel de “pricepere, dibăcie”, şi i-a dezvoltat intern sensurile de “strădanie”, apoi de “manufactură ori comerţ” şi, în sfârşit, cel de “efort sistematic”.

Ediţiile succesive ale DEX şi ale Dicţionarului de neologisme definesc industria ca: 1. Ramură a economiei care se ocupă cu extragerea materiilor prime şi cu transformarea acestora în mijloace de producţie şi/sau în mărfuri de consum; 2. (urmat de determinări) Subdiviziune a industriei, ramură industrială; şi 3. (cu precizarea “rar”) Profesie, meserie (sens pe care, personal, nu l-am întâlnit niciodată). Dintre sintagme, sunt menţionate numai industria grea, industria uşoară, industria extractivă şi industria textilă.

Articolul complet poate fi citit la URL: Noile industrii/ de Alexandru Ciolan | Ziarul Financiar